Interviu cu Dada Chandranath despre meditație

Dada Chandranatha fost unul dintre primii discipoli ai lui Shrii Shrii Anandamurtii și a învățat să practice meditația direct de la maestru. El a fost, de asemenea, și unul dintre primii acarya ai Ananda Marga. Acarya sunt învățători spirituali autorizați de către maestru pentru a transmite tradițională orală a practicilor spirituale, într-o manieră autentică. Dada a atins nivelul de înaltă realizare în practicile sale și radia serenitate și înțelepciune.

Am avut onoarea de a-l întîlni pe Dada la casa acestuia din Patna, India, când mă îndreptam către propriul meu training ca acarya. Simplitatea și smerenia lui erau pătrunzătoare. Am ajuns acolo împreună cu un grup internațional de căutători spirituali – din Olanda, Puerto Rico, Canada – și Dada ne-a primit cu căldură, ca pe proprii membri ai familiei. Ne-a răspuns la multele întrebări despre chestiunile mai delicate în ceea ce privește meditația, filosofia, iar apoi ne-a surprins insistând să mâncăm împreună și să petrecem noaptea acolo, pentru că veneam de așa departe. Într-adevăr, casa sa era rareori goală. Oaspeți – variind de la lideri importanți ai comunității, până la muncitori fără prea multă carte – căutau constant sfaturile sale în diverse chestiuni – de la întrebări simple, lumești, până la adânci chestiuni spirituale. În timpul cinei simple cu chapati și dal, electricitatea s-a întrerupt brusc, iar noi am continuat la lumina lumânărilor. Legumele și lintea erau condimentate doar cu piper negru, pentru că Dada evita să folosească chili, pentru că îl considera prea stimulator și deranjant pentru meditație. Am răsuflat ușurați cu toții – cei care nu eram obișnuiți cu cantitățile uriașe de chili care se regăsesc de obicei în rețetele indiene. Cu grija unui bunic drag, a supervizat împărțirea și ordonarea păturilor pe podea, pentru frații din grupul nostru, iar eu urma să dorm împreună cu nepoțica și soția sa într-un șopron încăpător de lemn împodobit cu plase pentru țânțari. Unul dintre frații din Olanda a observat cu voce uimită: ”Vă puteți imagina? Intră în nirvakalpa samadhi (starea completă, desăvârșită de conștientizare a divinității) atunci când meditează, și, cu toate astea, se îngrijește cu atâta considerație să ne pregătească paturile…”.

Cea mai pregnantă impresie pe care mi-a lăsat-o Dada este această simplitate. Exprima mereu concepte filozofice în cei mai simpli termeni, pentru a-i face ușor accesibili. Nu căuta să impresioneze pe nimeni, dimpotrivă, atunci când eram în preajma lui, atingerea realizării nu mai părea deloc îndepărtată – el făcea acest țel să pară realizabil, ba chiar inevitabil pentru cei care continuă practicile cu sinceritate și determinare. Nu și-a adus niciodată propriile ”decorațiuni” la practicile spirituale, ci repeta învățăturile cu simplitate și franchețe, foarte realist. Cu toate astea, fiecare cuvânt pe care îl rostea vibra de autenticitatea cuiva care vorbește nu numai din teorie, ci mai ales din experiență.

– Didi A.Devapriya

Spread the love